Protestele de la Chișinău au fost cauzate de proasta guvernare pe plan intern, iar Rusia ar putea încerca să le folosească din interes geopolitic, a afirmat ambasadorul american la OSCE Daniel Baer într-un interviu acordat Europei Libere. „Oamenii ies în stradă când se satură de ceva. Cred că acest ceva trebuie privit în primul rând în context local: nu este un protest geopolitic, ci unul cauzat de felul cum le este guvernată țara și de dorința de a vedea altceva”, a spus Baer, adăugînd că în opinia sa autoritățile ruse vor încerca și încearcă deja prin propagandă și alte mijloace să folosească sau să manipuleze acest protestul.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…