Select your Top Menu from wp menus

Ambasadori retrași și acceptați, scor 10:17

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu prim-ministru Pavel Filip în după-amiază zilei de joi, 2 martie, în cadrul căreia a fost abordat subiectul privind retragerea a zece ambasadori și numirea a 17 potențiali candidați, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Președinției.

Potrivit comunicatului, președintele țării și-a expus rezervele fața de unele nume din lista propusă inițial de Guvern, rezerve care au la bază argumente temeinice. „Tratez cu maximă seriozitate acest subiect și doresc sincer ca Republica Moldova sa fie reprezentată în afara tării de personalități care au calitățile necesare de a promova cât mai bine interesele țării noastre. Așa cum a fost anunțat anterior, nu-mi doresc să blochez în niciun fel activitatea diplomatică a Republicii Moldova în afara țării, dar sunt decis să analizez minuțios fiecare candidatură la funcția de ambasador și chiar să vin cu propunerile mele, acolo unde consider de cuviință, atât în ceea ce privește numirea unor ambasadori, cât și rechemarea lor de la posturile în care se află”, a spus șeful statului.

Președintele a acceptat începerea procedurii solicitării agrementului pentru un grup de candidaturi la poziția de ambasadori ai Republicii Moldova după cum urmează: Andrei Neguță –ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, Aurel Ciocoi – ambasador în Statele Unite ale Americii, Victor Sorocean – ambasador în Republica Belarus, Victor Osipov – ambasador în Republica Austriacă, Emil Druc – ambasador în Republica Franceză, Victor Moraru – ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite/New York, Anatol Vangheli – ambasador în Republica Elenă și Violeta Agrici – ambasador în Regatul Spaniei.

Numele ambasadorilor propuși pentru retragere nu au fost făcute publice.

Potrivit șefului statului, discuțiile între Președinție și Executiv la acest subiect vor continua.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ambasadori-retrasi-si-acceptati-scor-1017/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19