Ambasadoare din Orhei: “Se vede și se simte o anumită disperare a oamenilor. Dar trebuie să știm că nu va veni nimeni să ne construiască viaţa și ţara”

Corina Călugăru, originară din Orhei, este cea mai tânără ambasadoare la Consiliul Europei. Într-un interviu mai amplu publicat în ”Obiectiv European” aceasta vorbește despre ce înseamnă Consiliul Europei astăzi, care este rolul CoE în procesul de integrare europeană a țării noastre și cum este vă- zută Moldova în cea de-a doua capitală europeană.
Printre altele, ambasadoarea spune că:” nimeni nu ne va iubi doar pentru că suntem frumoși. În politică e ca și în business: ai rezultate, ai recunoaștere internațională. Nu – nu. Deja de prea mult timp așteptăm ca cineva să vină să ne facă ordine în grădină. Ordinea se face de noi înșine. În plus, spiritul mioritic ne împiedică pe alocuri să vedem și să apreciem ceea ce avem. Partenerii internaționali nici nu pot și nici nu vor să își impună punctul de vedere, pentru că în cele din urmă este alegerea cetățeanului nostru unde se află și ce își dorește. De aceea și se optează pentru recomandări – recomandări destul de dure și critice, încât să se țină cont de ele..” spune Corina Călugăru.
Cu prilejul celor 25 de ani de independență ai țării spune că: ” avem suficiente lecţii învăţate și frustrări.
De aici încolo trebuie să avem mai mult curaj și mai multă demnitate, doar așa istoriei noastre i se mai poate oferi o nouă filă, mult mai luminoasă, demnă de noi toţi care deja am suferit prea mult. Este adevărat că se vede și se simte o anumită disperare a oamenilor. Dar trebuie să știm că nu va veni nimeni să ne construiască viaţa și ţara. Doar noi putem să o facem. Trebuie doar să credem și să muncim.”

Diplomat de carieră, Corina Călugăru a exercitat diverse funcţii în Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău, unde a venit după ce și-a luat licenţa în Drept la USM, dar și licenţa în Economie, Bănci și Burse de Valori. Tot la USM a făcut masteratul în Drept, după care a urmat Studii de Securitate la București și Geneva. A fost Secretar I, apoi Consilier la Misiunea Permanentă pe lângă ONU la Geneva; director pentru afaceri globale și drepturile omului în Direcţia generală cooperare multilaterală a MAEIE. A fost implicată în cooperarea Republicii Moldova cu ONU, OSCE, CoE, UE, în grupul pentru liberalizarea regimului de vize cu UE, dar şi în coordonarea aplicării, în sistemele naţionale, a standardelor internaţionale și regionale în domeniul drepturilor omului. Iar astăzi, tot pentru drepturile omului, pledează la Strasbourg, unde este cea mai tânără ambasadoare la Consiliul Europei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago