Membrii Alianţei Anticorupţie se arată profund preocupaţi de informaţiile din mass-media ce relatează despre faptul că deputatul Mihai Ghimpu nu şi-a declarat un imobil deţinut cu drept de proprietate şi au solicitat Centrului Naţional de Integritate investigarea cazului, s crie Adevarul.
Într-o scrisoare adresată Centrului Naţional Anticorupţie (CNI) membrii Alianţei Anticorupţie fac referinţă la o informaţie difuzată de Jurnal TV, în care se anunţa că Mihai Ghimpu, a achiziţionat la finele anului 2012 un apartament pe strada Serghei Lazo din capitală pe care a omis să-l declare. „Luînd în consideraţie prerogativele şi specificul funcţiei deţinute de deputatul Mihai Ghimpu, considerăm că autorităţile de profil trebuie să reacţioneze prompt şi să verifice veridicitatea informaţiilor, în scopul sporirii încrederii cetăţenilor în autorităţile publice şi evitării creării unei practici defectuoase a lipsei transparenţei în instituirea măsurilor de prevenire şi de combatere a îmbogăţirii fără justă cauză a persoanelor cu demnitate publică“, se precizează în adresarea către CNI făcută de membrii Alianţei Anticorupţie.
Citeste mai mult: adev.ro/mm2tu5
Citeste mai mult: adev.ro/mm2tu5