Categories: PoliticȘtiri

Alexandru Tănase: În 2001 s-a produs o fraudă constituţională

În 2001 s-a produs o fraudă constituţională, pe care Curtea Constituţională (CC) a reparat-o prin decizia din 4 martie 2016. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele CC, Alexandru Tănase, în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune „PRO TV”, transmite IPN.

„CC a putut să intervină după ce a fost sesizată asupra acestor probleme. Nu cred că această decizie ar conveni cuiva anume, decât poporului, care şi-a dorit să-şi aleagă preşedintele. Am senzaţia că în Parlament exista deja numărul necesar de voturi pentru a alege şeful statului. Alegerea preşedintelui de către Parlament se transformase într-un precedent periculos pentru democraţie. Noi nu avem partide cu democraţie internă. Nu este corect ca deciziile să fie luate într-un singur birou”, a declarat preşedintele CC.

Alexandru Tănase consideră decizia respectivă drept cea mai complicată decizie pe care a luat-o vre-o dată CC. „Este cea mai complicată decizie. Partea motivantă conţine vre-o 200 de paragrafe. S-a făcut referinţă la legislaţia constituţională a statelor europene”, a spus şeful instanţei constituţionale.

Alexandru Tănase a mai spus că chiar dacă şeful statului va fi ales de către cetăţeni, Republica Moldova va rămâne o ţară parlamentară. „Există o tendinţă în Europa privind republica parlamentară, dar cu preşedinte ales de popor. Modelul pe care îl va urma Republica Moldova este foarte aproape de cel al Lituaniei”, a spus Tănase.

Alexandru Tănase a comunicat că nu va candida pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova: „Îmi voi duce până la capăt mandatul de preşedinte al CC”.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

16 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago