Alexandru Slusari: Statul a fost deposedat de 10 hectare de teren pe strada Grenoble

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, afirmă că statul a fost păgubit, prin faptul că nu a fost recompensat suficient ca urmare a dării în arendă a trei loturi de teren din strada Grenoble din capitală, care însumează 10 hectare, aflate pe domeniul public. Într-o conferință de presă, parlamentarul a menționat că terenurile au fost date în arendă către două persoane juridice și o persoană juridică, printr-o hotărâre de Guvern din februarie 2019, fără ca executivul să aibă atribuții în acest sens, transmite IPN.

„Darea în arendă a terenurilor aflate pe domeniul public intră în atribuțiile Agenției Proprietății Publice”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.

Potrivit acestuia, două dintre terenuri, arendate pe 20 de ani, sunt folosite „în scopul amplasării unui complex agroindustrial”. „Formularea aceasta este foarte vagă. Ce înseamnă complex agroindustrial?  Nici din nota informativă nu este foarte clar. Este scris obiective de infrastructură, obiective turistice, piață agricolă, hală de comerț și o zonă de odihnă și recreație. Totul este aruncat într-o oală”, a spus vicepreședintele Parlamentului.

Referitor la cel de al treilea teren, Alexandru Slusari a menționat că persoana fizică care l-a arendat de la stat pe un termen de 17 ani vrea să amplaseze un complex agroturistic. „Potrivit Codului Funciar, doar proprietarii terenurilor cu destinație agricolă pot amplasa structuri de primire turistică fără schimbarea destinației terenurilor respective. Doar proprietarii au dreptul să facă acest lucru”, a spus vicepreședintele Parlamentului.

În acest sens, Alexandru Slusari a declarat că a transmis o adresare către Guvern pentru care solicită revizuirea hotărârii care a dus la arendarea terenurilor. De asemenea, Alexandru Slusari a făcut demersuri către Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală, cărora le solicită să examineze actul normativ sub prisma încălcării legislației în vigoare. „Sper că presa va prelua subiectul și se va documenta pentru a vedea ce se întâmplă pe aceste terenuri”, a spus Alexandru Slusari.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago