Moțiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, nu a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din cauza votului socialiștilor și al doi deputați PD, susține vicepreședintele Parlamentului, reprezentantului Platformei DA., Alexandru Slusari.
„Aceleași persoane au blocat includerea pe ordinea de zi proiectul Declarației privind condamnarea dosarelor politice, care a fost semnată inclusiv de doi socialiști – membrii Delegației R.Moldova la APCE. Această coaliție se bazează pe cinism cras și obsesia puterii pe care o are Dodon pe de o parte și pe frica și supunerea tot mai cuprinzătoare a celor de la PD”, a declarat deputatul.
Menționăm că moțiunea simplă împotriva lui Aureliu Ciocoi a fost înaintată de deputații Platformei DA și PAS după ce acesta a afirmat că armata rusă a intervenit în războiul de pe Nistru pentru a opri vărsările de sânge, dar și din cauza politicilor ministerului pe care-l conduce.
sursa: radiochisinau.md