Select your Top Menu from wp menus

Alexandru Slusari: Agricultorii au obosit de vorbele dulci ale autorităţilor

„Agricultorii au obosit de vorbele dulci ale conducerii statului şi sunt gata să recurgă la acţiuni decisive”, a comunicat miercuri, în cadrul conferinţei de presă la agenţia „INFOTAG”, preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli Uniagroprotect, Alexandru Slusari.

Preşedintele Uniagroprotect consideră că Coaliţia de guvernare, în persoana deputaţilor şi funcţionarilor de stat „duc de nas producătorii autohtoni, fără a le soluţiona problemele”.

„În decursul anului 2013 rugăm să fie rezolvate trei subiecte principale pentru ramura strategică a republicii. Agricultura să fie declarată ramură prioritară a economiei, autorităţile să se decidă în privinţa cotei TVA pentru agricultori şi să majoreze fondul de subvenţionare. Acestea sunt minimul de probleme care necesită soluţionare, în Moldova. Însă, până la summitul „Parteneriatului Estic” de la Vilnius, planificat pentru 28-29 noiembrie, am fost pur şi simplu „luaţi cu vorba” în cadrul întrevederilor cu deputaţii şi birocraţii din Cabinetul de miniştri”, consideră Slusari.

„Închipuiţi-vă că Moldova semnează Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE. Pe piaţă încep să vină fructe şi legume ieftine şi de calitate din Europa. Cu actualele impozite pentru fermierii moldoveni, fără investiţii imediate în domeniu şi cu pierderea pieţii din Rusia (care automat se va închide) sectorului agricol din Moldova va mai rezista doar câţiva ani”, este convins reprezentantul agricultorilor.

Slusari a relatat că majoritatea organizaţiilor producătorilor agricoli au decis să boicoteze şedinţa solemnă din 30 noiembrie, dedicată Zilei profesionale a Agricultorului.

„Suntem obosiţi de promisiuni, nu acceptăm felicitări formale şi nu vom fi „gloata” în spectacolul organizat de autorităţi pentru a sustrage atenţia de problemele agricultorilor. Avem nevoie de soluţionarea acestora, nu de vorbe dulci în adresa noastră, vorbe goale”, a spus preşedintele Uniagroprotect, subliniind că organizaţiile agricultorilor „îşi păstrează dreptul de a organiza acţiuni de protest, care nu se vor lăsa aşteptate”.

sursa: infotag.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/alexandru-slusari-agricultorii-au-obosit-de-vorbele-dulci-ale-autoritatilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19