Procurorul General confirmă că în privinţa Adrianei  Beţişor şi a lui Andrei Băieşu, doi dintre procurorii care au investigat  materialele legate de frauda bancară, sunt vizaţi într-un dosar penal.     Procurorul spune că, de fapt, mai mulţi  procurori sunt vizaţi în dosare, însă a evitat să divulge numele  acestora. Majoritatea procurorilor sunt bănuiţi de abuz în serviciu şi  falsificarea actelor, a declarat procurorul general după şedinţa  Consiliului Superior al Procurorilor.
 De asemenea, Alexandr Stoianoglo a confirmat că şi democratul Sergiu  Sîrbu este vizat într-un dosar penal.  Acesta ar fi fost pornit acum 3  luni, de către procurorul general interimar Dumitru Robu.  Stoianoglo  spune că nu cunoaşte detalii din acest dosar, întrucât a făcut  cunoştinţă cu acesta recent.
 Ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, Sergiu Sîrbu a spus că va  merge săptămâna viitoare la Procuratură pentru a oferi informaţii. 
 Totodată, procurorul general a anunţat că în privinţa fostului  şef-interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii  Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Dorin Compan urmează să fie  pornită procedură disciplinară. Amintim că odată cu dispunerea  controalelor la PCCOCS şi Procuratura Anticorupţie (PA), Compan a fost  suspendat din funcţia deţinută la PCCOCS, acesta revenind în funcţia sa  de procuror în PA.
sursa: tvrmoldova.md