Select your Top Menu from wp menus

Alerta cu bomba! 2 trenuri oprite, pasageri evacuati!

Sâmbătă, 25 august, aproximativ la ora 05:00, de la Serviciul Grăniceri al Ucrainei, la Direcţia Regională a Poliţiei de frontieră – Otaci, a parvenit informaţia, precum că, trenul Chişinău-Moscova, este minat.

Garnitura a fost stopată imediat, în regiunea Vălcineț, Ocnița, iar la fața locului s-a deplasat un grup de geniști, din cadrul Departamentului Poliție al Ministerului Afacerilor Interne și grupul operativ al Directiei Politie în Transport. Forțele de ordine au evacuat călătorii din tren și au inițiat cercetări de specialitate.

Potrivit investigațiilor preliminare, apelul a fost efectuat de pe un număr de telefon mobil, înregistrat în Federația Rusă. Potrivit unei ipoteze a poliției, deținătorul cartelei telefonice s-ar fi aflat în Ucraina, sau în Republica Moldova, iar telefonul ar fi conectat la serviciul roaming. La formarea numărului de urgență, apelul a fost redirecționat în Ucraina, pe motiv că lansatorul alarmei s-ar fi aflat în apropiere de hotarul moldo-ucrainean. Concomitent, oamenii legii din Ucraina au stopat și trenui Moscova – Chișinău.

Urmează ca specialiștii din cadrul MAI să stabilească veridicitatea informației.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/alerta-cu-bomba-2-trenuri-oprite-pasageri-evacuati/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19