Select your Top Menu from wp menus

ALERTĂ Bacteriile rezistente la antibiotice ar putea ucide 10 milioane de oameni pe an

Bacterii rezistente la antibiotice care provoacă boli precum E.coli, salmonela, malaria sau tuberculoza ar putea ucide 10 milioane de oameni pe an până în 2050 dacă nu se face nimic pentru oprirea proliferării lor galopante, arată un raport realizat la cererea guvernului britanic, după ce premierul David Cameron a avertizat că rezistența antimicrobiană ar putea „arunca medicina înapoi în Evul Mediu”, informează joi Reuters și DPA.Numai în Europa și Statele Unite, în jur de 50.000 de oameni mor în fiecare an din cauza infecțiilor cauzate de forme rezistente ale unor bacterii, iar dacă până în 2050 nu se face nimic în această privință, numărul victimelor ar putea crește la 10 milioane pe an, a spus, într-o conferință de presă la Londra, economistul Jim O’Neill, care a condus cercetarea.

Potrivit acestuia, o tulpină de E.coli a devenit deja netratabilă din cauza rezistenței la carbapeneme, cea mai puternică formă de antibiotice existentă. Malaria și HIV, virusul care provoacă SIDA, devin, de asemenea, din ce în ce mai greu de tratat.

Totodată, intervențiile chirurgicale, cezarienele, chimioterapia și operațiile de transplant ar fi mult mai riscante sau chiar imposibile dacă nu ar exista antibiotice eficiente.

În raportul său, O’Neill a avertizat de asemenea că, în lipsa unei soluții pentru tratarea infecțiilor rezistente la antibiotice, pierderile în termeni economici la nivel global se vor ridica la 100 de trilioane de dolari până în 2050.

Rezistența la astfel de medicamente a fost o permanent o provocare pentru medicină încă de la descoperirea, de către Alexander Fleming, a primului antibiotic, penicilina, în 1928. Problema s-a agravat în ultimii ani din cauză că bacteriile rezistente la multiple tratamente s-au dezvoltat, iar companiile farmaceutice au redus investițiile pentru noi medicamente care riscă să fie repede depășite în această adevărată cursă împotriva bacteriilor, scrie Reuters.

Analiza prezentată joi este prima dintr-o serie, din care mai multe vor fi publicate anul viitor, iar un raport final este programat pentru 2016, după cum a precizat autorul.

Găsirea unui răspuns de piață la super-bacterii a fost sarcina pe care premierul britanic i-a dat-o lui O’Neill, fost economist-șef la banca Goldman Sachs. Cameron a lansat ideea unui fond de inovație finanțat de guvern pentru a stimula cercetarea și dezvoltarea în vederea lansării de noi medicamente pe piață. Potrivit DPA, el a declarat, de asemenea, că orice soluție ar trebui să fie globală și că acestui efort trebuie să i se alăture și alte țări.

Un raport de anul acesta al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a avertizat, de asemenea, în legătură cu o eră post-antibiotice”, în care infecții obișnuite și leziuni minore ar putea ucide. „Departe de a fi o fantezie apocaliptică, această posibilitate este foarte reală pentru secolul 21”, se subliniază în raportul OMS, citat de DPA.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/alerta-bacteriile-rezistente-la-antibiotice-ar-putea-ucide-10-milioane-de-oameni-pe-an/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19