Alegeri locale-2019// Socialiştii au 31 de candidaţi la funcţia de consilier raional Orhei. DOC

Socialiştii au prezentat la CECER nr.25 Orhei o listă cu 31 de candidaţi pentru funcţia de consilier raional. Potrivit Hotărârii din data de 6 septembrie, în afară de listă, în care sunt indicate 31 de nume şi prenume, la organul electoral au fost depuse şi alte documente necesare înregistrării persoanelor care vor să candideze, din partea PSRM, în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019. Astfel, ar fi fost prezentate inclusiv datele biografice ale celor 31 de pretendenţi şi declaraţiile de avere şi interese ale acestora.
Primele trei locuri în listă sunt ocupate de către liderul local al socialiştilor, Mihail Paciu, urmat de către Mihail Catraniuc şi Lidia Guritescu.
În viitorul for raional, care va fi ales în rezultatul scrutinului din 20 octombrie, vor fi 35 de locuri de consilier – acelaşi număr de mandate existând în actualul Consiliu raional Orhei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago