La insistenţa procurorilor, astăzi, judecătorul Curţii de Apel Bender, Nicolae Nogai, care acum cîteva luni fusese achitat, a fost totuşi condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de 5 ani. Procurorii au demonstrat că magistratul a comis infracţiunea prevăzută de art.307 alin.(2) Cod penal – pronunţarea unei hotărîri contrare legii, soldată cu urmări grave.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bălţi, care a admis apelul declarat de procurori împotriva sentinţei, emise pe 25 aprilie, de Judecătoria raionului Căuşeni, prin care magistratul a fost achitat.
Potrivit probelor acumulate şi administrate de procurori pe caz, respectivul magistrat a legalizat neîntemeiat decizia arbitrajului ad-hoc din Sankt-Petersburg privind înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni ale BC „Moldova Agroindbank” SA. Hotărîrea judecătorului a fost însă anulată de instanţa superioară ca fiind ilegală. Ulterior, la demersul Procurorului General, Consiliul Superior al Magistraturii a dat acordul pentru tragerea acestuia la răspundere penală şi l-a suspendat provizoriu din funcţie.
Amintim că Procuratura Anticorupţie, a solicitat condamnarea magistratului la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani.
Decizia Curţii de Apel poate fi atacă în modul stabilit de lege.
Acesta este al doilea caz în istoria Republicii Moldova, cînd un magistrat este condamnat pentru pronunţarea unei hotărîri contrare legii, după ce acum o săptămînă, un judecător din Hînceşti a fost condamnat printr-o decizie irevocabilă şi eliberat din funcţie.
Tags:coruptie