Categories: ExterneȘtiri

Al doilea cel mai valoros DIAMANT din lume, descoperit în Botswana

Un diamant de 1.111 carate a fost descoperit de către Lucara Diamond Corp în Botswana, acesta fiind al doilea ca mărime din lume, după diamantul Cullinan, aflat din Bijuteriile Coroanei Britanice, scrie Bloomberg.

Piatra preţioasă este aproape cât o minge de tenis şi constituie cea mai mare descoperire în mai bine de 100 de ani, potrivit companiei canadiene. Diamantul a fost recuperat din mina Karowe, aflată în centrul Botswanei, potrivit unui comunicat al Lucara Diamond Corp.

Mina Karowe din Botswana rivalizează cu exploatarea Letseng din statul Lesotho, deţinută de către Gem Diamonds Ltd în furnizarea de pietre preţioase. Anterior, Gem Diamonds deţinea recordul pentru cea mai mare descoperire din ultimul secol, cu un diamant de 603 carate.

Cel mai valoros diamant descoperit vreodată este diamantul Cullinan, de 3.106 carate, descoperit lângă Pretoria, în Africa de Sud, în anul 1905. Acesta a fost prelucrat pentru a forma Marea Stea a Africii şi Mica Stea a Africii, care se află în Bijuteriile Coroanei Britanice. Până acum, diamantele mari au rezistat cu succes scăderii preţurilor din această industrie.

Preţurile pentru diamantele mai mari de 10 carate au scăzut cu 5% anul trecut, faţă de un declin de 30% pentru cele mai mici, potrivit oficialilor Gem Diamonds.

Sursa: Adevarul.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago