Categories: EconomicPoliticȘtiri

Ajutoarele europene ar putea fi dezghețate încă la toamnă (Johannes Hahn)

Comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, a reafirmat, la Chișinău, tot sprijinul Uniunii Europene pentru noul guvern al R.Moldova și și-a exprimat speranța că sprijinul financiar european pentru susținerea bugetului, ca și cel macrofinanciar, vor putea fi dezghețate chiar din toamnă dacă toate condițiile sunt îndeplinite. „I-am transmis aceste condiții fostului premier Filip, multe rămân de făcut”, a precizat Hahn, la conferința de presă cu premierul Maia Sandu.

Hahn, primul înalt funcționar european care vizitează R.Moldova după schimbarea complicată de guvernare, a mai declarat că anul viitor sprjinul financiar pentru Moldova ar putea chiar crește substanțial, dacă noul guvern continuă reformele, mai ales în domeniul justiției și a combaterii corupției. Comisarul a îndemnat, de asemeni, guvernul să fie cât mai deschis unei colaborări cu societatea civilă în formularea și aplicarea reformelor.

Hahn a fost la Chișinău acum două săptămâni, pe 4 iunie, odată cu vicepremierul rus Dmitri Kozak și directorul Oficiului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite, Bradley A. Freden. Întrebat la conferința de presă de miercuri ce rol au jucat UE, Statele Unite și Rusia în rezolvarea crizei constituționale de la Chișinău, comisarul a precizat că „a fost decizia suverană a politicienilor de aici” de a face noua coaliție, dar că pentru prima dată în mulți ani, acum interesele europenilor, americanilor și rușilor au fost convergente și anume, menținerea stabilității Moldovei și a regiunii.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago