Ajutoare materiale în sumă de peste 545 000 lei, acordate în 2019. Zeci de mii curg din Fondul de Rezervă al municipiului Orhei şi în 2020

La începutul  acestei săptămâni, pe pagina web oficială a Primăriei Orhei a fost publicat un proiect de decizie prin care se  propune  acordarea sumei de  38 900 de lei din Fondul de Rezervă (FR)  al municipiului pentru ajutoare materiale.  În cazul aprobării deciziei, care ar fi a doua de acest fel din anul curent, alte 68 de persoane vor primi  câte 500 sau 600 de lei, iar câteva dintre acestea – câte 1000 de lei. Prima decizie,   pentru ajutoare  materiale în   sumă totala de de 84 200 lei, destinate la 143 de beneficiari, datează cu  11 martie 2020.

Decizie, fără regulament în vigoare

Decizia din 11 martie a fost luată de Consiliul  municipal (CM ) Orhei în momentul în care unul din actele de bază, la care se făcea trimitere,   încă nu era în vigoare. Este vorba despre  Regulamentul privind constituirea şi utilizarea mijloacelor Fondului de Rezervă, care a fost aprobat de consilierii municipali cu o săptămână mai devreme, dar care nu fusese încă publicat în Registul de stat al actelor locale (RSAL) şi, deci, nu intrase în vigoare. Doar intervenţia unuia dintre puţinii consilieri din opoziţie, care a semnalat încălcarea cadrului legal, i-a făcut pe reprezentanţii majorităţii să-şi reconsidere poziţia. Şefa fracţiunii Partidului „Sor” din CM Orhei, Tatiana Gorea, iniţial  a avut o reacţie refractară la observaţiile făcute de către independentul Sergiu Aga. Până la urmă, s-a acceptat  ca în decizie să fie specificat că  acordarea ajutoarelor materiale va începe la 20 martie, astfel oferindu-se răgaz pentru publicarea regulamentului şi intrarea acestuia în vigoare.

Potrivit  secretarului CM Orhei, Ala Buracovschi, decizia referitoare la Regulamentul FR a fost semnată în chiar ziua ședinței din   11 martie  şi tot atunci transmisă către RSAL, spre publcare. Or, regulamentul a fost aprobat cu doar o săptămână mai devreme, în cadrul precedentei şedinţe a CM Orhei,  iar pe 11 martie  consilierilor,  care fost convocați din nou în ședință extraordinară, li s-a cerut votul pentru acordarea ajutoarelor materiale.

În 2019, au fost împărţiţi  peste  545 100 lei

În anul trecut, din Fondul de rezervă al municipiului Orhei au fost acordate ajutoare materiale în sumă totală de 545 100 lei. Cel puţin, așa rezultă din proiectul deciziei „Cu privire la aprobarea Raportului privind repartizarea și utilizarea mijloacelor din Fondul de rezervă al Consiliului municipal Orhei pentru anul 2019”. Documentul a fost publicat pe pagina web oficială a Primăriei Orhei pe 3 martie 2019, dar nu a fost încă prezentat CM Orhei şi nu a fost aprobat.  În 2019, în temeiul a 21 de dispoziţii semnate de primar sau viceprimari, de ajutoare unice din FR au beneficiat  939 de persoane, în majoritatea cazurilor – cu probleme de sănătate, venituri insuficiente etc, după cum se susţine în  proiectul raportului. Numele și alte date despre beneficiarii persoane fizice  care primesc bani de la buget  sunt informații cu caracter personal,  închise pentru publicul   larg.  În ultimii ani,  unul dintre decidenții-cheie în sensul ajutorării financiare a unei sau altei persoane, a fost Valerian Cristea –  viceprimarul pentru probleme sociale.

Cine propune alocarea banilor din Fondul de Rezervă

După alegerile locale din 2019,  Valerian Cristea, numele căruia este deseori asociat  cu cel al fostului primar Ilan Șor, a revenit  în funcţia de viceprimar. De  curând, acesta a   devenit şi preşedinte al comisiei speciale care se ocupă de  examinarea solicitărilor parvenite pentru  alocarea  mijloacelor financiare din FR.   Din comisie mai fac parte două angajate ale Primăriei –  Natalia Negru, secretar, şi Silvia Bejan, membru.   Alţi doi membri ai comisiei sunt consilierii municipali Tatiana Gorea şi Iurie Belenchi.  Ambii sunt fruntaşi locali ai Partidului „Șor” şi fac parte din CM Orhei care, în final, aprobă deciziile de  acordare a ajutoarelor materiale şi  unde, majoritatea covârşitoare sunt, de asemenea, exponenţi  ai Partidului „Șor” .

La sfârșitul anului 2018, atunci când primar al orașului Orhei era Ilan Șor, Curtea de Conturi a constatat că fiecare al cincilea beneficiar de bani din Fondul de rezervă pe nedrept, nefiind persoană nevoiașă, care are nevoie de sprijin financiar.

RadioOrhei

Recent Posts

Declarație oficială a Comisiei Electorale Centrale privind apariția unor materiale deepfake ce vizează instituția și conducerea sa

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (CEC) își exprimă repetat îngrijorarea profundă în legătură cu difuzarea recentă…

o zi ago

Experții FAO vor anunța ministerul Agriculturii dacă moldovenii pot să mănânce insecte

Lista de alimente noi permisive pentru consumatorii moldoveni, viermele galben de făină, larvele gândacului de…

2 zile ago

Imagini cu oameni care țin în mână bani lângă sediul din Orhei al unui partid de opoziție au fost publicate de poliție

Pe canalul de telegram al Poliției Republicii Moldova a fost publicat un filmuleț în care…

2 zile ago

Unde se va deconecta curentul electric mâine și poimâine la Orhei

Miercuri și Joi în raionul Orhei sunt planificate deconectări ale curentului electric în legătură cu…

3 zile ago