Select your Top Menu from wp menus

Află, ce schimbări majore se aşteaptă la Orhei. Primarul, Ilan ŞOR a dat raportul

Nu, nu e nicio o confuzie. Nu sunteti pe pagina Primariei Orhei, iar noi nu suntem serviciul de presa al acestei institutii publice ori o echipa de PR. Dar ne bucura faptul ca suntem primii care va putem aduce la cunostinta „ce schimbari majore se asteapta la Orhei”, dupa cum scrie in titlu. Performanta ne-a reusit dintr-o pura intamplare. Intrand pe site-ul Primariei pentru a verifica daca emisiunea TV cu Ilan Shor la doua posturi de televiziune – unul din Chisinau si altul din Rezina, intr-adevar va incepe la 21:30, am vazut acest material cu denumirea de mai sus. Bineinteles ca am dat copy. Dar revenind peste cateva clipe, am descoperit ca raportul nu mai este. La noi, insa, s-a pastrat si, desigur, nu intarziem sa bucuram toata lumea orheiana. Asadar, iata articolul asa cum a fost copiat, pentru ca aici i-am dat doar paste:
Update: In jurul orei 22, raportul a reaparut pe site-ul Primariei.
 

Află, ce schimbări majore se aşteaptă la Orhei. Primarul, Ilan ŞOR a dat raportul.

Publicat: 30.07.2015

În cadrul emisiunii televizate „Ilan ŞOR PENTRU Orhei”, primarul oraşului a prezentat raportul pentru prima lună de activitate. Iată cele mai importante anunţuri făcute de Ilan ŞOR:

Tariful la apă. Începând cu 1 august, în Orhei, tariful la apă, pentru toate persoanele fizice, va fi compensat, în proporţie de 50%, din resursele S.A. „Apă Canal Orhei”.

Transport public nou, gratuit. 40 de autocare noi, de producţie sud-coreeană, vor fi procurate din fonduri extrabugetare, prin intermediul organizatiei obşteşti „Pentru Orhei”, fondată recent. Producătorul va livra autocarele în termen de 5 luni. Autobuzele noi vor înlocui unităţile de transport public existent, din ianuarie 2016. Imediat ce autoparcul orăşenesc va fi reînnoit, tarifele pentru călătorie vor fi anulate.

Magazine sociale. Pentru a susţine, mai ales, orăşenii cu venituri mici, în Orhei vor fi deschise magazine sociale. În total, sunt planificate 5 astfel de unităţi comerciale, amplasate în fiecare sector al oraşului. Primul va fi deschis deja la începutul toamnei. Aceste magazine vor fi non-profit, ceea ce va permite realizarea produselor la un preţ redus.

Pâine socială. Pentru a asigura toţi orheienii cu produse de panificaţie accesibile, primarul Ilan ŞOR a decis, ca în Orhei, să fie produsă şi pusă în vânzare pâine în valoare de 2 lei. Acest tip de franzelă va fi vândut în magazinele sociale.

Taxa pentru iluminarea stradală, în valoare de 2 lei, pe care o plătesc acum locuitorii Orheiului, va fi anulată de la 1 august.

Oraş iluminat 100%. Primarul Ilan ŞOR a promis că, din ziua oraşului, sărbătorită pe 8 noiembrie, Orheiul va fi iluminat în întregime. Asociaţia obştească „Pentru Orhei”, a semnat un contract cu o companie privată care va asigura întreţinerea  întregului sistem de iluminare a oraşului. Aceasta va repara toata reţeaua şi va instala 220 de stâlpi de iluminare noi. Actualmente, în Orhei, sunt 2 800 de stâlpi de iluminare stradală, doar 1 600 fiind funcţionali.

Reparaţia străzilor. Până la sfârşitul anului curent, urmează să fie efectuată reparaţia capitală a 9 kilometri de străzi. În reparaţie vor intra, în special, drumurile din sectorul Lupoaica, dar şi străzile Serghei Lazo, Orheiul Vechi, Livezilor şi Negruzzi.

Reabilitarea parcului Ivanos. În cadrul prezentării raportului de activitate, Ilan ŞOR a anunţat începutul lucrărilor ample de reconstrucţie şi reamenajare în parcul Ivanos. Acesta va fi restabilit în întregime, căpătând un aspect absolut nou.  Redeschiderea parcului va avea loc pe 27 august, de ziua Independenţei. Totodată, au început lucrările de reamenajare şi înverzire a intrărilor în Orhei.

Un teren sportiv nou. Încă un teren sportiv modern urmează să fie construit, în sectorul Nordic, a declarat primarul, Ilan ŞOR. Construcţia acestuia a început acum 2 zile şi se va încheia în septembrie. Reamintim, că acum 3 săptămâni, un teren nou-nouţ de minifotbal a fost deschis şi transmis în exploatare locuitorilor din sectorul Nistreana.

Noi terenuri de joc pentru copii. Până la începutul toamnei,  vor fi construite 5 terenuri de joc pentru copii, în câteva sectoare ale oraşului. Acestea se vor adăuga la cele 4 terenuri de joc, amenajate în luna iunie.

Garda Populară. Pentru asigurarea ordinii publice în oraş, a fost decisă reanimarea Gărzii Populare. Aceasta va veni în sprijinul poliţiei orăşeneşti. Membrii Gărzii Populare vor fi dotaţi cu echipament şi unităţi de transport, necesare pentru o activitate eficientă.

Primarul, Ilan ŞOR, a anunţat că îşi va prezenta raportul de activitate în fiecare lună, prin intermediul emisiunii tv. Astfel,  orheienii vor fi informaţi despre tot ce se întâmplă în oraşul lor, din prima sursă.

– See more at: http://orhei.md/index.php?pag=news&id=736&rid=1025&l=ro#sthash.W3LWQS2C.dpuf

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/afla-ce-schimbari-majore-se-asteapta-la-orhei-primarul-ilan-sor-a-dat-raportul/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19