Select your Top Menu from wp menus

Administrator și contabil al unei companii din Edineț, care au ascuns de la stat impozite de peste nouă milioane lei – trimiși în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis pe banca acuzaților administratorul și contabilul-șef al unei companii agricole din Edineț pentru evaziune fiscală de peste nouă milioane lei, comisă în anul 2017.

Cei doi sunt un bărbat și o femeie, ambii cu studii superioare, cu vârste de puțin peste 40 de ani. Aceștia sunt învinuiți de faptul că, timp de un an, au declarat autorităților statului date vădit denaturate despre cheltuielile companiei. Potrivit legii, pentru faptele investigate, în judecată este trimisă și compania, ca persoană juridică.

Cauza penală a fost pornită de PCCOCS în martie 2019, urmare a unui control planificat al Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2014-2018, prin metoda verificării totale. Rezultatele acestuia au fost contestate de companie, inclusiv la Curtea Supremă de Justiție, care însă le-a menținut și, deci, constituie o probă importantă în dosarul instrumentat direct de către procurorii PCCOCS. În cadrul urmăririi penale, compania a achitat obligațiunile fiscale constatate de peste nouă milioane de lei.

Compania are în Moldova o activitate de peste șapte ani. Învinuiții și-au încetat activitatea în companie, însă au fost invitați de oamenii legii pentru audieri și puși sub învinuire. Totuși, aceștia nu și-au recunoscut vinovăția pe parcursul urmăririi penale. Potrivit legii, atât cei doi, cât și compania, se prevalează de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Potrivit legii penale, evaziunea fiscală de care cei doi sunt învinuiți se pedepsește cu amendă de 250.000 la 350.000 lei sau cu închisoare de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani; iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500.000 la 800.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale
 
5 mai 2022


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/administrator-si-contabil-al-unei-companii-din-edinet-care-au-ascuns-de-la-stat-impozite-de-peste-noua-milioane-lei-trimisi-in-judecata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19