Select your Top Menu from wp menus

Administrația Moldovagaz nu exclude posibilitatea reducerii tarifelor la gaz pe parcursul anului viitor, dacă prețurile vor scădea

Administrația Moldovagaz nu exclude posibilitatea reducerii tarifelor la gaz pe parcursul anului viitor, dacă prețurile vor scădea, a declarat directorul întreprinderii, Vadim Ceban.

Acesta a precizat într-o conferință de presă că în tariful aprobat ieri de Agenția pentru Reglementare în Energetică nu a fost introdusă și datoria istorică pretinsă de Gazprom, de peste 700 de milioane de dolari.

De asemenea, potrivit lui Vadim Ceban, guvernele de la Chișinău și Moscova urmează să convină și în privința datoriei părții transnistrene la gaz, de peste șapte miliarde de dolari.

Șeful Moldovagaz a mai anunțat și transformări în cadrul companiei, inclusiv fuzionarea celor 12 întreprinderi de distribuție a gazului și reducerea numărului de angajați, care vor genera economii de peste 100 de milioane de lei.

Amintim că ieri ANRE a stabilit, la solicitarea Moldovagaz tariful provizoriu, valabil de la 1 noiembrie, care va fi de 11,08 lei pentru consumatorii casnici.

sursa: radiochisinau.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/administratia-moldovagaz-nu-exclude-posibilitatea-reducerii-tarifelor-la-gaz-pe-parcursul-anului-viitor-daca-preturile-vor-scadea/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19