Select your Top Menu from wp menus

Adevărul: Moldova, în criză politică gravă

Vlad Filat a anunţat că PLDM rupe acordul de constituire a AIE 2, însă nu se retrage din coaliţie. Democratul Marian Lupu spune că, de fapt, asistăm la destrămarea Alianţei. Analiştii politici cred că situaţia este gravă, dar resuscitarea este posibilă, scrie Adevarul.
„Fără îndoială, o eventuală dispariţie a Alianţei, a unei guvernări pro-europene la Chişinău va trezi îngrijorări în capitalele europene“, susţine Victor Chirilă, directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă.

Arcadie Barbăroşie, directorul executiv al Institutului pentru Politici Publice, crede că Moldova s-a pomenit într-o criză politică gravă şi le sugerează liderilor AIE să renegocieze acordul ca să continue guvernarea. „Acum mingea este pe terenul democraţilor şi liberalilor, care fie acceptă condiţiile lui Filat, fie părăsesc Alianţa şi îşi retrag miniştrii. Atunci PLDM va rămâne cu un guvern minoritar“, spune analistul.

În opinia lui Oazu Nantoi, începuturile crizei actuale trebuie căutate în momentul apariţiei ex-comunistului Marian Lupu şi a lui Vlad Plahotniuc în PD. „Astfel, această coaliţie a moştenit viciile şi interesele din perioada guvernării comuniste, care s-au ciocnit cu scopul pe care şi l-a propus AIE – integrarea europeană. Incidentul din Pădurea Domnească a fost un detonator care a demascat această făţărnicie politică“, afirmă expertul.

Comentatorul Viorel Cibotaru crede că AIE 2 nu mai există, dar ar putea fi creată AIE 3, pentru că, cel puţin teoretic, democraţii ar putea accepta un alt acord fără Vlad Plahotniuc în ecuaţie.  „Din punct de vedere politic, Vlad Plahotniuc este un simplu deputat. Din punct de vedere al guvernării tenebre, este altceva. Pot fi diferite scenarii, inclusiv ca Guvernul Filat să nu primească votul de încredere şi să mergem la alegeri anticipate. Pot apărea şi alte variaţii de alianţe“, intuieşte analistul.

sursa: adevarul.md

foto: democracy.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/adevarul-moldova-in-criza-politica-grava/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19