Select your Top Menu from wp menus

Adevărul: În anul 2012 pe piaţa locală de capital au avut loc câteva achiziţii de ordinul sutelor de milioane de lei.

Chiar dacă economia Republicii Moldova este în recesiune, în anul 2012 pe piaţa locală de capital au avut loc câteva achiziţii de ordinul sutelor de milioane de lei, scrie Adevărul.md
Cea mai mare tranzacţie a anului trecut a fost de departe achiziţia a 26,75% din acţiunile Victoriabank de către omul de afaceri rus Alexandr Korkin. Noul proprietar a preluat pachetul prin intermediul firmei Generashon Financial BV din Olanda, care anterior se numea OTIV Prime Financial BV şi despre care se spune că aparţinea prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Valoarea tranzacţiei nu a fost anunţată. Ţinând însă cont de faptul că este vorba de un pachet important de la cea de-a doua ca mărime bancă din Moldova, preţul poate fi de zeci de milioane de euro.

La Bursa de Valori a Moldovei, cea mai importantă tranzacţie a fost preluarea Unibank de către un grup 21 de persoane fizice şi companii, contra sumei de 231 de milioane de lei. Operaţiunea s-a desfăşurat în două etape. Iniţial, a fost vândut un pachet mic de 0,1% pentru a stabili preţul de vânzare, acesta constituind 378,87 de lei pentru o acţiune, aproape dublu faţă de cel nominal de 200 de lei. Apoi, în decurs de numai patru secunde, au fost vândute şi celelalte acţiuni, în 21 de pachete mai mici de cinci procente, pentru a se evita necesitatea de a obţine acordul Băncii Naţionale. Pe surse, proprietar a devenit omul de afaceri Ilan Şor. De menţionat că acesta este şi patronul clubului de fotbal Milsami Orhei(n.r.).

Statul a vândut la bursă 95,8% din acţiunile întreprinderii Viorica-Cosmetic din Chişinău, cel mai mare producător de produse cosmetice din Republica Moldova. Fabrica a fost cumpărată de compania DAAC-Hermes, unul dintre cele mai mari grupuri financiar-industriale din Republica Moldova, care a plătit pentru achiziţie 51,04 milioane de lei.

O altă operaţiune importantă de la Bursa de Valori vizează mai multe pachete de 34,47% din acţiunile Eurocreditbank, vândute cu 25,8 milioane de lei. Potrivit agenţiei Infomarket, acestea au fost cumpărate de Mariana Zisi, care deţinea oficial 24,9% din acţiunile instituţiei financiare. Două tranzacţii în valoare de 16 milioane de lei au avut loc cu acţiunile companiei de asigurări Asito, iar alte cîteva au vizat pachete de acţiuni la Banca de Economii.

sursa: adevarul.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/adevarul-in-anul-2012-pe-piata-locala-de-capital-au-avut-loc-cateva-achizitii-de-ordinul-sutelor-de-milioane-de-lei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19