Serviciul Vamal declară că toate informațiile publicate, luni, 21 octombrie, de fostul vameș, Veaceslav Balacci privind protejarea schemelor de contrabandă de către conducerea SV, sunt insinuări care au drept scop protejarea propriei persoane a semnatarului, implicat în scheme de corupție în perioada activității sale în Serviciu.
”Cele publicate vin ca o reacţie vădită la deconspirările realizate în lanţ a schemelor frauduloase aplicate în anii 2007-2008, perioadă în care autorul afirmaţiilor deţinea funcţii de conducere în cadrul Serviciul Vamal. Exact prin aceste acţiuni, dânsul încearcă să-şi retuşeze imaginea, discreditând vehement instituţia şi colaboratorii care activează”, susține purtătorul de cuvânt al Serviciului Vamal, Alina Șargu citată de OMEGA.
Fostul vameș, Veaceslav Balacci, a scris, luni, 21 octombrie, pe blogul său că unul din protectorii schemelor de contrabandă prin vama moldovenească este șeful Direcției securitate internă a Serviciului Vamal, Victor Pârțac, om apropiat conducătorului instituției, Tudor Balițchi.
Potrivit lui Balacci, Pârțac făcând uz de funcția sa, tutelează scheme de contrabandă prin autocarele de pe ruta Moldova – Italia, contrabanda cu țigări din regiunea transnistreană pe malul drept al Nistrului și mai departe în țările europene, precum și contrabanda cu mărfuri de larg consum din România și Ucraina.
sursa: omg.md