Actriţa americană Natalie Portman s-a căsătorit cu logodnicul ei, balerinul şi coregraful francez Benjamin Millepied, sâmbătă seară, în California, scrie mediafax.ro.
Potrivit unei surse, ceremonia – organizată după lăsarea serii, conform tradiţiei evreieşti – a avut loc într-o reşedinţă privată din regiunea californiană Big Sur. La eveniment au participat familiile şi câţiva prieteni apropiaţi ai cuplului, printre care s-a aflat şi Ivanka Trump, informeazăpeople.com.
Natalie Portman, în vârstă de 31 de ani, şi Benjamin Millepied, în vârstă de 35 de ani, s-au cunoscut în toamna anului 2009, în timpul filmărilor
În decembrie 2010, Portman a anunţat că era însărcinată şi că s-a logodit cu iubitul ei, balerinul şi coregraful francez Benjamin Millepied. Fiul lor, Aleph, s-a născut în iunie 2011.
Actriţă, regizoare şi producătoare de film, Natalie Portman a debutat în rolul adolescentei rebele din filmul „Léon”, al lui Luc Besson, şi a continuat cu partituri în filme precum „Visând la Beverly Hills”, „Ispita/ Closer”, „Fantomele lui Goya” şi „V de la Vendetta”. Portman a jucat anul trecut în mai multe filme de genuri diferite, printre care comediile „Măria Ta/ Your Highness” şi „Fără obligaţii/ No Strings Attached”, filmul de acţiune „Thor” şi drama „Hesher”.
Amintim ca potrivit unor surse, renumita actrita de la Holywood ar avea radacini basarabene- romanesti, pe linia bunicii si a tatalui, dar s-a nascut in Ierusalem, Israel, unde parintii ei au emigrat in anul 1978.
sursa: mediafax.ro.