Categories: PoliticSocialȘtiri

Activitatea lui Alexandr Stoianoglo va fi evaluată

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a luat astăzi act de sesizarea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, privind evaluarea activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, comunică MOLDPRES.

Potrivit deciziei CSP, Stoianoglo va fi evaluat de o comisie specială, componența căreia urmează a fi stabilită ulterior.

La 4 noiembrie curent, șeful statului a transmis către CSP o sesizare prin care a cerut inițierea procedurii de evaluare a activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Conform legislației, evaluarea performanțelor procurorului general se va efectua de o comisie specială, în baza unui Regulament. Iar în cazul în care membrii comisiei vor califica drept nesatisfăcătoarea activitatea procurorului, acesta urmează a fi revocat.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago