Unul dintre acţionarii noi ai Victoriabank a devenit firma rusească “Tirkom”, care a procurat cca 5% din acţiunile băncii. Fondatorul companiei este Evgheni Baev, fiul directorului general al Combinatului de coniacuri KVINT din Tiraspol, Oleg Baev. Compania KVINT este distribuitorul excluziv al uzinei “Buket Moldavii”, care este controlată de imperiul transnistrean Sheriff. Potrivit unor surse apropiate băncii pachetul de acţiuni cumpărat nu depăşeşte 5%, valoarea tranzacţiei fiind de 25 de mln de lei. Reprezentanţii “Tirkom” au refuzat sp vorbească despre tranzacţie, spunând că informaţii poate oferi doar şeful companiei, care la moment este plecat. Printre noii acţionari ai băncii se numără mai multe companii care la fel au cumpărat pachete sub 5% ,dar care însumate alcătuiescîn jur de 30% din acţiunile instituţiei financiare. Acţiunile au fost procurate de la companiile Moldasig şi Asito cărora BNM le-a blocat dreptul de vot, acuzându-le de acţiuni conertate.
sursa: National.MD
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…