Categories: PoliticȘtiri

Acordul de Asociere cu UE intră complet în vigoare din 1 iulie

La reuniunea Consiliului Afacerilor Externe al UE, care are loc astăzi, 23 mai, la Bruxelles, va fi aprobată decizia privind intrarea în vigoare a acordurilor de asociere ale UE cu Republica Moldova şi cu Georgia, începând cu 1 iulie. Despre aceasta a anunţat înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, vicepreşedinta Comisiei Europene, Federica Mogherini, care a prezidat cea de-a şaptea reuniune ministerială a Parteneriatului Estic (PaE), transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de externe, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, participând la reuniune, a accentuat necesitatea de a consolida cooperarea cu partenerii estici în faţa vulnerabilităţilor interne şi riscurilor externe.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago