Select your Top Menu from wp menus

Acordarea asistenţei macrofinanciare de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova a fost votată în Parlamentul European

„Tocmai am votat în plenul Parlamentului European, cu largă majoritate, 558 de voturi „pentru”, 10 abţineri şi 20 „împotrivă”, acordarea unei asistenţe macrofinanciare de 150 de milioane de euro pentru a sprijini Republica Moldova. Asistenţa este formată din fonduri nerambursabile de 30 de milioane de euro şi credite în condiţii avantajoase de 120 de milioane de euro.”, a scris europarlamentarul Siegfried Mureşan, într-o postare pe Facebook. „Prima tranşă din această asistenţă va ajunge în cel mai scurt timp în Moldova pentru a fi folosită acolo unde este cea mai mare nevoie.

Republica Moldova este ţara europeană care a primit cel mai mare număr de refugiaţi din Ucraina în comparaţie cu populaţia sa, mai mare decât oricare stat membru al UE.

Peste 370.000 de refugiaţi din Ucraina au trecut graniţa spre Moldova în ultimele patru săptămâni. Oamenii şi-au deschis casele pentru a găzdui refugiaţi, iar autorităţile din Republica Moldova au făcut tot ce era necesar pentru a ajuta persoanele care vin din Ucraina. Toată Europa a înţeles în aceste săptămâni că Republica Moldova este pentru securitatea Uniunii Europene la fel de relevantă precum Ucraina.

Dar autorităţile de la Chişinău au nevoie au nevoie urgent de cât mai mult sprijin din partea noastră pentru a gestiona această criză.

De aceea, am spus aseară în plenul Parlamentului European că, pe lângă această asistenţă de 150 de milioane de euro, trebuie să fim pregătiţi să aprobăm rapid un nou sprijin pentru Republica Moldova”, a scris Siegfried Mureşan. 

sursa: tvrmoldova.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/acordarea-asistentei-macrofinanciare-de-150-de-milioane-de-euro-pentru-republica-moldova-a-fost-votata-in-parlamentul-european/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19