Select your Top Menu from wp menus

Accident tragic// Un tânăr din Orhei a decedat. Alți patru oameni  au ajuns la spital

Azi dimineaţă, pe traseul naţional Chişinău-Soroca, în apropierea satului Brăviceni, s-a produs un accident tragic, soldat cu o persoană decedată şi alte patru persoane  traumatizate.

Cel care şi-a pierdut viaţa era un tânăr în  vârstă de 25 de ani din oraşul Orhei, care se afla la volanul unui automobil de model Opel Corsa. Persoanele  care s-au ales cu diverse traumatisme erau pasageri în microbusul de rută Bălți-Chisinău.

Potrivit ofiţerului de presă al IP Orhei, Irina Burdujan, impactul  frontal şi dezastruos dintre cele două autovehicule s-a produs din cauza vitezei excesive  a automobilului care, deplasându-se pe direcţia nord, a ieşit pe contrasens.

În microbusul de model Mercedes se aflau 7 pasageri, 4 dintre  care au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportați la spital cu leziuni ce nu prezintă pericol pentru viaţă.

Poliţia desfășoară acţiuni pentru a stabili toate circumstanțele acestui accident grav.

  • accident braviceni, foto protv.md
  • accident braviceni-2, foto protv.md