Categories: SocialȘtiri

Academia de Ştiinţe a Moldovei a propus revenirea la „â” din „a” şi „sunt” în grafia limbii române

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică  (CSŞDT) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a aprobat astăzi un proiect de hotărîre care prevede revenirea la „â” şi „sunt” în grafia limbii române, potrivit normelor ortografice cuprinse în „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române”, ediţia a II-a, Bucureşti, 2005, informează MOLDPRES.

Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile Legii cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină nr. 3462 din 31 august 1989, ale Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti nr.3465 din 1 septembrie 1989, art. 71, alin. (1), ale Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, în temeiul Hotărîrii Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei nr. 73 din 9 septembrie 1994,  potrivit căreia denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este limba română.

Totodată, CSŞDT a pus în sarcina Institutului de Filologie al AȘM elaborarea unei metodologii privind aplicarea normelor ortografice ale scrierii lui „â” şi „sunt” în grafia limbii române, ţinînd cont de Hotărîrea Adunării Generale a Academiei Române din 17 februarie 1993.

Raportul cu privire la aplicarea normelor ortografice ale scrierii lui „â” şi „sunt” în grafia limbii române a fost prezentat în cadrul CSŞDT de către directorul adjunct al Institutului de Filologie al AŞM, doctorul în filologie Nina Corcinschi.

Solicitată de MOLDPRES, Nina Corcinschi a afirmat că iniţiativa acestei hotărîri aparţine Institutului de Filologie al AŞM, care încă în 2009 a făcut demersuri oficiale pentru trecerea la „â” şi „sunt”.

„Iniţiativa a fost susţinută de întreaga comunitate academică, dar Parlamentul a tergiversat aprobarea acestei hotărîri. Întrucît există multe reacţii din partea societăţii civile privind contradicţia care există la etapa actuală între ortografierea lui  „î” din „i”  sau „â” din „a”, şi „sunt” sau „sînt”, Institutul de Filologie a reiterat acest proiect de elucidare a neconcordanţelor sus-numite, care a fost examinat şi aprobat astăzi în cadrul Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică”,  a precizat Nina Corcinschi.

Proiectul de hotărîre urmează să fie examinat de Guvern, pentru a fi ulterior prezentat spre aprobare Parlamentului R. Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago