Ofițerii Centrului Național Anticorupție lansează o campanie de
informare a absolvenților liceelor din capitală cu privire la acțiunile
de prevenire a corupției înainte de susținerea examenelor de
bacalaureat. Din 2 aprilie, vor avea loc ședințe cu absolvenții
claselor a 12-a, iar întrunirile cu profesorii și, eventual, cu părinții
vor avea loc separat, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al CNA, prin această campanie
ofițerii CNA și reprezentanții Direcției generale educație, tineret și
sport a Consiliului municipiului Chișinău își propun să discute cu
absolvenții, care au atins deja majoratul, despre consecințele
colectării banilor pentru oferirea de cadouri și alte atenții
examinatorilor. Elevii vor fi îndemnați să dea dovadă de un comportament
integru și onest, atât în raport cu colegii, cât și cu personalul
didactic.
Ședințele cu absolvenții sunt planificate pentru toată luna aprilie
și se vor organiza zilnic, în afara orelor de studii. Acestea vor avea
loc în cadrul instituțiilor de învățământ din capitală. Vor fi împărțite
elevilor materiale cu mesaje anticorupție, cu explicarea încadrării
juridice a faptelor de corupție și sancțiunile pentru comiterea
acestora. La fel, absolvenții vor mai fi informați despre linia
națională anticorupție: 0 800 55555, la care pot fi raportate cazurile
de corupție devenite cunoscute.