Zece candidaţi au fost eliminaţi de la proba de BAC la disciplina de profil, susţinută marţi, 14 iunie. Ca şi la probele anterioare, lucrările elevilor au fost anulate din cauza tentativelor de a frauda examenul. Totodată, Centrul Naţional Anticorupţie a efectuat percheziţii la un centru de BAC din Chişinău suspectând mai mulţi actori implicaţi în procesul de supraveghere de trafic de influenţă, transmite IPN.
CNA anunţă că este vorba despre centrul de bacalaureat Liceul Teoretic „Elena Alistar” din capittală. Potrivit CNA, doi observatori, un profesor şi o secretară sunt bănuiţi de trafic de influenţă. Operaţiunea a avut loc ca urmare a documentării informaţiilor că doi observatori din cadrul Comisiei de BAC ar fi promis unor elevi că ar avea influenţă asupra factorilor de decizie ai Centrului şi că le pot facilita susţinerea examenelor. Aceştia le-ar fi promis asigurarea cu căşti, prin intermediul cărora le vor fi dictate răspunsurile la teste.
Observatorii ar fi propus, de asemenea, ca o altă persoană competentă să susţină proba în locul elevului, asigurând falsificarea buletinului de identitate a candidatului. Ofiţerii CNA au stabilit că observatorii ar fi cerut 2700 de euro de la doi elevi ca să le asigure susţinerea cu succes a examenelor. Transmiterea banilor a avut loc sub controlul CNA. Sumele indicate au fost depistate şi ridicate din birourile de serviciu şi domiciliile observatorilor în cadrul percheziţiilor.
În prezent, percheziţiile continuă la domiciliul celor doi observatori, urmând ca aceştia să fie escortaţi la CNA pentru a fi audiaţi în calitate de bănuiţi. Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză penală pentru traficul de influenţă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 6 ani de închisoare.
Într-un briefing de presă, directorul Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, Anatol Topală, a declarat că astăzi nu au fost înregistrate cazuri de postare pe internet a testelor. Referitor la cazul de publicare pe internet a subiectelor de la proba de limbă străină, care a avut loc pe 10 iunie, Anatol Topală a menţionat că – preşedintele centrului de BAC, doi secretari şi doi asistenţi au fost eliminaţi din aceste funcţii. „Asistenţii care au admis fotografierea testelor în acea zi, nu vor mai avea dreptul de a fi implicate pe viitor în proceduri de evaluare de orice tip şi de a participa în comisii de evaluare sau de examinare”, a afirmat Anatol Topală.
Totodată, Direcţia educaţie Ungheni îl va sancţiona pe directorul Liceului Teoretic „Alexandr Puşkin” din Ungheni cu mustrare aspră. Asistenţii care au fotografiat testul vor fi concediaţi, iar cei doi secretari vor primi mustrare aspră.
Următoarea probă la examenul de bacalaureat va avea loc vineri, 17 iunie, la disciplinele şcolare propuse spre alegere: geografie, fizică, chimie, biologie, matematică, informatică, istoria românilor şi universală.