Select your Top Menu from wp menus

A merge la bar pentru a bea împreună cu prietenii este benefic pentru sănătatea mentală a bărbaţilor

Obiceiul de a sta de vorbă, la un pahar, cu prietenii îi ajută pe bărbaţi să se deschidă emoţional, să vorbească despre sentimentele lor şi le ridică moralul, arată studiul realizat de Medical Research Council.

Cercetările s-au concentrat asupra unor bărbaţi de 30-35 de ani din Scoţia, care obişnuiau să bea în grup, în baruri. Rezultatele au fost publicate în jurnalul Health Psychology.

Dr. Carol Emslie, de la Glasgow Caledonian University, autor al studiului, i-a chestionat pe bărbaţi în privinţa obiceiurilor lor legate de consumul de alcool şi a fost surprinsă să îi audă afirmând că mersul la bar le face bine în ceea ce priveşte sănătatea mentală.

După cum explică ea, consumul câtorva pahare de băuturi alcoolice ajută la exprimarea emoţiilor într-un mod în care bărbaţii nu o fac de obicei. Când beau împreună, râd şi glumesc, iar acest lucru le ridică moralul, îi ajută să se relaxeze şi să-şi deschidă sufletul. Bărbaţii au mai afirmat că a bea împreună la bar este şi un mod de a avea grijă unii de ceilalţi.

Totuşi, cercetătorii recunosc că obiceiul de a da de băut pe rând, într-un grup, îi determină pe bărbaţi să bea mai mult, iar mulţi dintre bărbaţii participanţi la studiu consumau cantităţi de alcool periculos de mari.

Cercetătorii speră că aceste descoperiri vor ajuta la găsirea unor căi noi de a reduce consumul excesiv de alcool, acceptând şi înţelegând totodată efectele pozitive ale consumului de băuturi alcoolice.

sursa: National.MD