Select your Top Menu from wp menus

A fost prezentată lista beneficiarilor furtului miliardului: Plahotniuc, Filat, Shor,Tauber etc.

Comisia de anchetă privind jaful din sistemul bancar a prezenta lista beneficiarilor finali a creditelor neperformante de la cele trei bănci devalizate, conform raportului Kroll 2.

Raportul a fost pus la dispoziția deputaților de către Banca Națională.

Potrivit analizei făcute de către membrii comisiei, principalul beneficiar al jafului este Vladimir Plahotniuc, inclusiv prin companiile care-i aparțin.

Al doilea beneficiar este Vladimir Filat, urmat de Ilan Shor și gruparea sa, printre care se numără și deputații Marina Tauber, Reghina Apostolova și Vadim Fotescu.

„Prime Management, OTIV Prime, Prime TV și Gemenii, sunt câteva dintre companiile care-i aparțin lui Plahotniuc și figurează în raportul Kroll 2”, a declarat Alexandru Slusari, președintele comisiei de anchetă.

„Prime TV a fost finanțată din banii furați de la Banca de Economii”, a accentuat Slusari.

Printre numele cunoscute care mai figurează în raport se numără și omul de afaceri Grabiel Stati, a mai precizat Slusari.

Potrivit deputatului Lilian Carp, dacă Plahotniuc s-ar fi aflat în țară, „el astăzi ar fi fost arestat”, întrucât probele sunt indubitabile.

Un alt membru al comisiei, Vladimir Golovatiuc, a ținut să menționeze că raportul Kroll se află la Procuratură de un an și jumătate, fără a fi întreprinsă vreo acțiune pentru a trage la răspundere vinovații.

sursa: cotidianul.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/a-fost-prezentata-lista-beneficiarilor-furtului-miliardului-plahotniuc-filat-shortauber-etc/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19