Anul trecut, cercetătorii de la UCLA au făcut o descoperire fantastică, într-un mod absolut norocos.
O echipă de oameni de ştiinţă coordonată de chimistul Richard Kaner tocmai reuşiseră să conceapă o metodă eficientă pentru a produce fâşii de calitate înaltă din grafen, materialul-minune a cărui descoperire a fost recompensată cu premiul Nobel acum câţiva ani. Pentru a produce acest material, cercetătorii au folosit o metodă inedită: un drive DVD obişnuit, cu care este dotat aproape orice computer. Metoda inedită nu reprezintă singura reuşită extraordinară a cercetătorilor, ci descoperirea făcută de Maher El-Kady, un cercetător din cadrul laboratorului condus de Kaner. El-Kady a făcut o conexiune între o bucată de grafen şi un bec, descoperind cu surprindere un mediu de stocare a energiei electrice cu un potenţial revoluţionar.
Reuşita cercetătorilor ar putea duce la un mecanism prin care telefoanele mobile să fie încărcate în doar câteva secunde, iar automobilele electrice într-un minut. Pentru că aceste fâşii de grafen sunt flexibile şi nu ocupă mult loc, în scurt timp ar putea fi introduse în numeroase produse, de la hârtie electronică la display-uri flexibile. De asemenea, metoda concepută de cercetători este foarte eficientă: un singur DVD-writer poate produce 100 de micro-supercondensatori în doar 30 de minute pe un singur disc. Un singur micro-supercondensator are o densitate a puterii de ~200 W cm−3, printre cele mai ridicate valori înregistrate până acum de un supercondensator.
Mai multe detalii despre reuşita cercetătorilor sunt oferite în acest scurt-metraj realizat de Brian Golden Davis:
sursa: descopera.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…