Procuratura Generală a pornit o cauză penală pe faptul practicării ilegale a activităţii de întreprinzător şi tentativă de escrocherie de către organizatorii piramidei financiare ,,MMM 2011” în Republica Moldova.
Procesul penal a fost declanşat în baza autosesizării procurorilor din mass-media, dar și în baza adresării viceguvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Emma Tabârţă.
Fiind audiat de procurori, conducătorul a zece grupuri de membri ai piramidei „MMM2011” din Republica Moldova a declarat că, în sistemul vizat sunt înregistraţi deja mai mult de o mie de deponenţi.
Procurorii subliniază că aceasta constituie o formă de înşelăciune, constituită astfel încât să obţină profit doar primii deponenţi.
MMM este un sistem piramidal, lansat de rusul Serghei Panteleevici Mavrodi. La cei 56 de ani ai săi, are la activ cel mai mare sistem piramidal din lume, prin care circa 30 de milioane de persoane din Rusia şi fostele republici URSS şi-au pierdut banii în 1994 şi peste patru ani petrecuţi la închisoare.
El spune că în noul sistem piramidal pe care l-a început acum un an, oamenii din orice ţară, inclusiv din Republica Moldova, pot câştiga dobânzi de 25-70% pe lună din suma investită.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…