Identitatea celui de-al treilea copil decedat in catastrofa auto de miercuri, 19 august, a fost stabilită prin metoda excluderii. Potrivit datelor Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, este vorba de un băiețel de cinci ani cu numele Borislav Ciubaci.
Experții în medicina legală din Brăila au avut nevoie de mai mult timpu timp pentru a stabili sexul și vârsta copilului, deoarece trupul acestuia era desfigurat.
Anterior au fost identificate corpurile neînsuflețite ale altor doi minori: fratele și sora Vladimir și Elena Negru, în vârstă de 14 și, respectiv, 15 ani.
În legătură cu acest tragic accident, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI al RM a deschis o linie fierbinte pentru rudele, prietenii și cunoscuții victimelor.
Un autocar cu 38 de pasageri s-a rasturnat ieri dimineata in zona localitatii Baldovinesti, la doar 5 km de municipiul Braila, Romania. Acidentul cumplit s-a soldat si cu zeci de raniti.
Autocarul, inmatriculat in Turcia, facea curse regulate pe ruta Istanbul-Bucuresti-Chisinai. Procurorii romani au deschis un dosar penal pe numele soferului turc, pentru omor din culpa.