Select your Top Menu from wp menus

Fals: Cetățenii Republicii Moldova vor trebui ”să se despartă” de pașapoartele românești

Câteva portaluri din România și Republica Moldova au publicat recent articole în care se afirmă că cetățenii români, dar și moldovenii care dețin cetățenia română, vor fi obligați să-și schimbe pașapoartele, făcând trimitere la modificările legislative adoptate de Senatul României, potrivit cărora numele localităţilor din România care conțin litera ”î” vor fi transcrise cu ”â”. În realitate, în proiectul de lege adoptat de Senatul României, care încă nu a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis, se precizează că modificarea în actele de identitate se va face după expirarea valabilității acestora sau la cererea solicitanților.

La 6 iulie 2018, câteva portaluri din România, cum ar fi Libertatea.roOltalert.ro şi altele, au publicat informația că ”românii vor fi obligaţi să-și schimbe actele de identitate”.  O zi mai târziu, și portalul Sputnik.md a publicat știrea ”Операция „Ы”: гражданам Молдовы придется расстаться с румынскими паспортами” (în traducere: ”Operațiunea ”Δ: cetățenii Republicii Moldova vor fi nevoiți să se despartă de pașapoartele românești”). În articol se mai spune că ”din cauza unei litere, vor fi schimbate o multitudine de acte”. Articolul de pe Sputnik.md a fost preluat de portalurile Joblist.ruBreakingnews24.ruUn articol similar, având titlul ”Mai mulți moldoveni care dețin buletin și pașaport românesc vor fi OBLIGAȚI să le schimbe. Motivul este neașteptat” a publicat şi portalul Timpul.md, care a preluat știrea de pe portalul Digi24.ro.

Denumirile localităților vor fi schimbate la expirarea valabilității actelor de identitate

Într-adevăr, în Legea 322/2018, adoptată recent de Senatul României, lege care încă nu a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, se menționează că litera ”î” din denumirile localităților din România se va transforma în ”â”. ”În cazul unităților administrativ-teritoriale care conțin în denumirea acestora litera ”î”, aceasta se va înlocui cu litera ”â” prin aplicarea regulilor stabilite prin Hotărârea Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la ”â” și ”sunt” în grafia limbii române, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr.51 din 8 martie 1993”.

Însă unele site-uri care au titrat că persoanele care dețin cetățenia statului român vor trebui să-și schimbe pașapoartele au omis să precizeze că numele localităților care conțin litera ”î” vor fi schimbate în acte la expirarea valabilității acestora, când vor fi eliberate acte noi. Astfel, la punctul 10 al legii este formulat explicit: ”Art.II – (1) Înscrierea noii denumiri a unității administrativ-teritoriale în actele de identitate, pașapoarte și permise de conducere se va realiza odată cu eliberarea acestora la cerere sau la expirarea termenului de valabilitate. (2) Înscrisurile oficiale emise până la intrarea în vigoare a prezentei legi în care denumirile unităților administrativ-teritoriale și ale localităților componente sunt înscrise cu litera ”î” își păstrează valabilitatea”.

Nicolae Țîbrigan: ”Ştirile alarmante generează accesări”

Nicolae Țîbrigan, expert al portalului Checkmedia.ro din România atenţionează că această lege se răsfrânge doar asupra localităților din România, iar informația precum că moldovenii cu cetăţenie română ar trebui să-și schimbe pașapoartele este o minciună. ”Aceste ştiri dezinformează. Prevederile legii se referă la denumirile de localități din România, cum ar fi, de exemplu, Câmpulung. Însă majoritatea românilor din Republica Moldova au pașapoarte în care nu se menționează localitatea, astfel nu cad sub incidenţa legii”, a declarat Nicolae Țîbrigan pentru Stopfals.md. El este convins că prin asemenea titluri se urmăreşte scopul de a aduna mai multe vizualizări. ”Ştirile alarmante generează accesări, iar odată ce vizitatorii intră pe Sputnik, sunt invitați să se aboneze și să acceseze alte dezinformări conexe. Puteți face o analiză de conținut pe această temă, să spunem pentru 6 luni și veți putea constata o frecvență programată a subiectului cu cetățeniile. Dezinformările pe tema pașapoartelor se bucură de interes mai ales în rândul celor din afară”, a conchis expertul.

Lilia Zaharia

Stopfals.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fals-cetatenii-republicii-moldova-vor-trebui-sa-se-desparta-de-pasapoartele-romanesti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19