Flăcările pornite de la o butelie de gaz au mistuit antreul și o porțiune de acoperiș la o casă din Pohorniceni. Incidentul s-a produs în amiaza zilei de ieri, pentru lichidarea flăcărilor care au cuprins locuința fiind solicitați pompierii de la DSE Orhei.
Din declarațiile proprietarei casei, făcute pentru pompieri, butelia cu gaz a fost instalată în dimineața zilei de ieri, după ce a fost adusă de la stația de alimentare cu carburanți. Câteva ore mai târziu, când femeia a intenționat să utilizeze aragazul, din reductorul buteliei au izbucnit flăcările.
Incendiul a distrus antreul și o parte din acoperișul casei, restul locuinței fiind salvat de intervenția pompierilor. Din fericire, în urma focului ce a pus stăpânire pe încăpere, nimeni nu a avut de suferit.
Potrivit comunicatului DSE Orhei, cauza prealabilă este încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatare instalațiilor cu gaze.