Andrei Năstase, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, a câștigat funcția de primar general al Chișinăului în cel de al doilea tur de scrutin anticipat, potrivit rezultatelor preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală.
Andrei Năstase a obținut 52,57% din voturi, după procesarea tuturor proceselor verbale. Candidatul Partidului Socialiștilor, Ion Ceban, a obţinut 47,43% din voturi.
Mandatul noului primar va fi de un an, până la alegerile locale ordinare. Candidatura lui Andrei Năstase a fost sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate și de alte formațiuni opuse socialiștilor, dar nu și de partidul de guvernământ al democraților.
Victoria lui Năstase nu a fost prognozată de sondajele de opinie: înainte de primul tur al alegerilor locale, favoriții sondajelor la Chișinău erau Ion Ceban și fostul primar interimar Silvia Radu, care a candidat independent. Năstase se clasa pe un îndepărtat loc trei.
Rata participării alegătorilor moldoveni în al doilea tur al scrutinului local anticipat de la Chișinău a fost potrivit datelor CEC de 39,1%.
Mai mulți observatori afirmă că scrutinul local anticipat este un test pentru forțele politice, înaintea alegerilor generale anunțate pentru sfârșitul acestui an.
sursa: europalibera.org