Select your Top Menu from wp menus

Orhei: real vs oficial //Cât de transparentă este puterea municipală

Date incomplete şi inexacte figurează la cel puţin un compartiment din raportul transparenţei pe anul 2017, care a fost aprobat recent de Consiliul municipal (CM) Orhei. Întâmplător sau nu, în raport au fost reflectate telegrafic doar două din cele patru solicitări de informaţii de interes public, care au fost adresate autorităţilor municipale de către Radio Orhei/”Media Sfera”SRL, în perioada respectivă. Raportul mai arată că solicitantului i-au fost oferite răspunsuri în termen, dar trece cu tăcerea faptul că în ambele cazuri, din cauza refuzului de a oferi informaţia solicitată, puterea municipală a fost acţionată  în judecată.

Edilii orheieni au aprobat raportul pentru anul 2017 privind transparența în procesul decizional al autorităţilor publice locale ale municipiului Orhei abia în luna aprilie, deși legea spune că acest lucru trebuie făcut în primul trimestru. Respectiva decizie a fost votată,   ca şi alte dăţi,  fără discuții şi  întrebări câtre cei care pregătesc materialele – în cazul dat, secretarul CM Orhei, Ala Buracovschi.

Consilierii nu au încercat să afle  dacă datele din raport corespund realităţii şi dacă există transparență şi atunci când e vorba de oferirea informaţiilor de interes public. Asta în situația când, de exemplu,   răspunsurile pe care Primăria  le-a oferit Radio Orhei în anul 2017 sunt de esență formală și nu conţin informaţiile solicitate. Pentru a obţine rapoartele de activitate ale întreprinderilor municipale şi detalii despre achiziţionarea serviciilor de la un agent economic din Chişinău, s-a apelat la instanţa de judecată, iar dosarele se află încă pe rol.

Şi în cazul altor două cereri de informaţii, pentru care nu s-a mers în judecată, Primăria a refuzat  să ofere datele solicitate de Radio Orhei. Astfel,  a fost zădărnicit și subectul jurnalistic  despre angajarea şi eliberarea din funcţii a şefilor întreprinderilor municipale şi a personalului Primăriei, dar  şi  subiectul despre  litigiile pentru care Primăria şi CM Orhei au ajuns în  judecată.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/orhei-real-vs-oficial-cat-de-transparenta-este-puterea-municipala/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19