Municipiul Orhei ar putea rămâne temporar fără o viceprimară. Reghina Apostolova, care este responsabilă de domeniul construcțiilor, va candida la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chișinău.
Candidatura acesteia a fost anunțată astăzi, în cadrul unui briefing la Chișinău, organizat de Partidul Șor.
Reghina Apostolova a fost numită în funcția de viceprimară pe 7 iulie 2015, la scurt timp după ce Ilan Șor (Shor) a devenit primar de Orhei
Vezi: Orheiul are o conducere aleasă pe sprânceană. Şi vice-primarii sunt din Chişinău FOTO
Apostolova figura printre acționarii Unibank. Ea este menționată în raportul Kroll, care spune că femeia s-a împrumutat cu cca 18 milioane de lei de la ABLV Bank din Letonia, în câteva tranșe, urmând să întoarcă aceste sume în anul 2018.
Pe de altă parte, în declarațiile de avere și interese, Apostolova nu indică careva datorii.
În cazul în care va fi înregistrată drept candidată la funcția de primar de Chișinău, Reghina Apostolova va trebui să degreveze din funcția ocupată în prezent, cel puțin până pe data de 20 mai – zi când sunt programate alegerile locale în Capitală.