O femeie din satul Ghetlova şi-a găsit sfârşitul într-o fântână din apropierea satului. Cadavrul a fost extras la suprafaţă de către salvatorii din Orhei. Femeia ar fi dispărut de acasă cu 3 zile mai înainte.
Informaţia despre descoperirea macabră de la Ghetlova le-a fost transmisă salvatorilor duminică, 25 februarie, la ora 11. O autospecială şi trei salvatori s-au deplasat la o fântâna-mină care se află la o distanţă de 2 km de la sat. Din adâncime a fost extras corpul neînsufleţit al unei femei.
Potrivit inspectorului superior al DSE Orhei, Afanasie Stici, primarul localităţii a relatat că defuncta a fost văzută ultima dată în ziua de joi, 22 februarie. Femeia avea 45 de ani și s-ar fi aflat la evidentă psihiatrică.