Reprezentata Permanentă al RM pe lângă Consiliul Europei a fost realeasă în funcția de Vicepreședintă al Comitetului Părților la Convenția privind combaterea traficului de ființe umane.
Potrivit unui comunicat al reprezentanței diplomatice, la 9 februarie 2018, Reprezentanta Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, Corina Călugăru, a fost realeasă în calitate de Vice-preşedintă al Comitetului Părţilor (CP) la Convenţia Consiliului Europei privind combaterea traficului de fiinţe umane.
Potrivit regulamentului CP, perioada de exercitare a mandatelor Președintelui și Vicepreședintelui CP constituie 1 an, cu dreptul de a fi reînnoite o singură dată. Amintim că Reprezentanta Permanentă al RM și-a exercitat mandatul precedent, în perioada 10 martie 2017 – 9 februarie 2018. Președinte al CP a fost, la fel, reales Ambasadorul Marii Britanii Christopher Yvon.
Comitetul Părților este organul politic, constituit din reprezentanții celor 47 state părți ale Convenției, în competenţa căruia intră alegerea membrilor Grupului de Experţi în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane (GRETA), adoptarea recomandărilor referitoare la măsurile necesare în vederea combaterii fenomenului traficului de persoane.
Republica Moldova este parte la acest important instrument din 2008, fiind printre primele țări care a semnat și ratificat Convenţia.
Corina Călugăru este originară din Orhei și a fost numită în funcţia de Reprezentantă Permanentă al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, în noiembrie 2015.