Select your Top Menu from wp menus

Trei partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri

Dacă duminica viitoarea ar avea loc alegeri parlamentare, trei formațiuni politice ar accede în legislativ. Partidul Socialiștilor ar acumula 35,3% din voturi, Partidul Acțiune și Solidaritate – 16,9% și Partidul Democrat – 7,4%. Așa arată datele sondajului de opinie prezentat astăzi, 24 ianuarie, de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova, transmite IPN.

22,4% dintre respondenți nu știu pentru cine ar vota sau nu au vrut să răspundă, iar 7,6% nu ar vota pe nimeni. Astfel, aproape o treime dintre respondenți nu au putut formula o alegere. Dacă e să ne referim doar la intervievații care au formulat o opțiune de vot, pentru PSRM ar vota 50,4%, pentru PAS – 24,1%, iar pentru PDM – 10,6%.

Președintele Asociației Sociologilor şi Demografilor, Victor Mocanu, a spus că rezultatele reflectă tabloul sistemului proporțional de vot, pe liste de partid. Argumentându-și opțiunea de vot, cei care au ales PSRM au spus că este cel mai important partid parlamentar de opoziție, este consecvent în fapte, are o orientare pro-Moldova și luptă pentru statalitatea ţării. Despre PAS respondenții spun că este principalul partid extraparlamentar, care consecvent luptă împotriva corupției, a desfășurat o serie de manifestări stradale și are o metodă serioasă de selectare și promovare a cadrelor. PDM este selectat de respondenți pentru că și-a asumat responsabilitatea de a conduce ţara în ultimii doi ani. Chiar dacă unele reforme sunt mai puțin reușite, a avut curajul de a merge pe calea reformelor.

Sondajul mai arată că în ultimii doi ani 27,4% dintre respondenți spun că și-au schimbat formațiunea politică favorită, iar potrivit lui Victor Mocanu acest lucru denotă un grad de fidelitate foarte scăzut faţă de clasa politică.

Cât privește încrederea în politicieni, lideri sunt: Igor Dodon, care se bucură de încrederea a 25% din respondenți, Maia Sandu – 9,1% și Pavel Filip – 2,1%. 24,6% dintre respondenți nu au încredere în nimeni. Iar 28,1% nu știu sau nu au vrut să răspundă.

Sondajul a fost efectuat în 91 de localități (exceptând regiunea transnistreană), în perioada 2-18 ianuarie, pe un eșantion de 1783 de respondenți și are o marjă de eroare de +/- 2,4%.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/trei-partide-ar-accede-in-parlament-daca-duminica-viitoare-ar-avea-loc-alegeri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19