În anul 2018, agenții economici care prestează servicii de management sau de consultanță și care în perioada fiscală precedentă au obținut din aceste activități peste 70% din totalul veniturilor se exclud din categoria subiecților regimului fiscal aplicat sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, transmite IPN.
Astfel, această categorie de agenți economici urmează să achite impozitul pe venit conform normelor general stabilite (12%), potrivit politicii fiscale pentru 2018.
Activitățile de consultanță pentru afaceri şi management includ, potrivit Clasificatorului Activităților Economice din Moldova, asistența operațională pentru firme şi alte organizații pe probleme de management, cum ar fi: planificarea strategică şi organizatorică, procese de retehnologizare, reducerea costurilor şi alte probleme financiare, strategii de compensare şi pensionare etc.