Select your Top Menu from wp menus

Demiteri și alte sancționări în urma cazului unei tinere care a avortat în veceul Institutului Mamei și Copilului

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale s-a autosesizat și a inițiat o anchetă internă pe marginea cazului relatat de pacienta internată la Institutul Mamei și Copilului, care a avortat în veceu.

Ancheta  internă a vizat examinarea respectării de către personalul medical din instituția vizată, a protocoalelor medicale în vigoare, în acordarea asistenței medicale, precum și a normelor de etică și deontologie medicală.

În cadrul Institutului Mamei și Copilului pacienta dată a fost investigată clinic și paraclinic, iar odată cu efectuarea ultrasongrafiei, au fost confirmate în termen, anomalii multiple de dezvoltare la făt, date suplinite și prin investigații cromosomiale. Aceste rezultate au fost confirmate ulterior prin investigații morfopatologice.

Astfel, ținând cont de indicațiile medicale și a regulamentelor în domeniu, a fost recomandată inițierea întreruperii medicamentoase a sarcinii, prin avort tardiv provocat medicamentos. De menționat, că tactica avortului medicamentos provocat este o bună practică internațională de avort în siguranță.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, au fost prezentate rezultatele anchetei interne. Astfel, în procesul examinării documentației medicale disponibile, precum și în urma discuțiilor cu personalul medical implicat în acordarea asistenței medicale pacientei, Comisia instituită de minister a constatat:

–        Comunicare defectuoasă între personalul medical și pacient;

–        Lipsa acordării consilierii psihologice pacientei;

–        Indicarea de procurare a medicamentului din farmacie, de către pacientă, deși instituția dispunea de preparatele necesare, inclusiv în secție;

–        Lipsa unei conduite și monitorizări permanente, odată cu administrarea preparatelor medicamentoase, din partea medicului de gardă și personalului mediu;

–        Încălcarea conduitei medicale manifestată prin neglijență, ignoranță, brutalitate și abateri de la normele de etică și deontologie medicală.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale condamnă vehement încălcările și abaterile de la normele de etică și deontologie medicală, precum și califică drept inadmisibile încălcările de regulamentele stabilite și devierile de comportament admise de către cadrele medicale implicate în acest caz.

În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, de comun cu administrația Institutului Mamei și Copilului, urmare și a recomandărilor Comisiei, a decis sancționarea prin concediere din funcția deținută, a șefului secției Ginecologie și a moașei principale; eliberarea din funcție a asistentei medicale (care a fost în tura din 13-14 decembrie); sancționarea prin mustrare aspră a medicului de gardă, directorului Centrului Perinatal și vicedirectorului medical al Instituției. De asemenea, Directorului Instituției i se aplică sancțiune disciplinară sub formă de avertisment.

În cadrul evenimentului, secretarul general de stat, Boris Gîlca,  a concluzionat că sistemul de sănătate are nevoie de transformări structurale și morale.

În acest context,  cu titlu imediat, Ministerul va demara consultări în vederea instituirii unei structuri instituționale de etică și deontologie medicală care va investiga cazurile în interiorul profesiei, cazurile de malpraxis și derogare de la bunul simț, cazurile de ignoranță, lipsei de compasiune, de comunicare proastă cu pacienții – structură care va putea stabili pedepse interne, sancționări disciplinare sau contravenționale, inclusiv pana la ridicarea dreptului de a profesa. Astfel de structuri există în UE și este foarte necesară și pentru Republica Moldova.

Asemenea cazuri regretabile necesită a fi considerate pentru transformările (reformele) de urgență în domeniul asistența primară, asistența spitalicească, inclusiv în regionalizarea maternităților cu sporirea calității serviciilor medicale și dotării cu echipamente de performanță.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/demiteri-si-alte-sanctionari-in-urma-cazului-unei-tinere-care-a-avortat-in-veceul-institutului-mamei-si-copilului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19