Un transfer important, în mărime de 768 mii de lei, de care urma să beneficieze Consiliul Raional (CR) Orhei, nu a ajuns la destinatar. Transferul a fost suspendat de Ministerul Finanţelor (MF), din cauza datoriei publice create la rambursarea creditelor luate anterior de Regia Apă Canal Orhei de la instituții financiare internaționale.
Informaţia despre suspendarea celor 768 mii de lei a fost confirmată pentru Radio Orhei de către şefa Direcţiei Generale Finanţe, Galina Colun. Deblocarea sumei va avea loc în cazul în care, până la termenul limită – 19 decembrie, datoria va fi achitată.
La acest sfârşit de săptămână, ministrul finanţelor convoacă şi o şedinţă pe acest subiect, la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Regiei Apă Canal. Şefa finanţelor raionale nu a putut spune dacă întreprinderea în cauză va fi în stare să îşi onoreze obligaţiunile, deoarece nu are date despre fluxurile financiare ale acesteia. Dar, potrivit lui Colun, anterior MF a acceptat ca plăţile datorate să fie reeşalonate din luna iunie, pentru luna decembrie, iar una dintre plăti – chiar pentru perioada 2018-2020.
Problema CR Orhei constă în faptul că, acum câţiva ani, a devenit garant al creditelor oferite Regiei Apa Canal Orhei de către Banca Mondială şi BERD. Cu milioanele de dolari și euro împrumutați au fost construite apeductul şi reţeaua de canalizare. Însă din 2015 întreprinderea creditată s-a transformat într-un datornic cronic, care suportă și penalități de milioane de lei. În această situaţie, lovitura cade asupra garantului, iar discuţiile despre Regia Apă Canal s-au permanentizat la CR Orhei.
La una din şedinţele de la mijlocul anului curent, preşedintele raionului, Tudor Golub a declarat că autorităţile raionale nu au nicio pârghie de influenţă asupra Regiei, al cărei fondator sunt autorităţile municipale, şi că i se creează impresia că întreprinderea în mod deliberat este împinsă spre faliment. Tot atunci, a fost menţionat că în anul trecut Regia a înregistrat un decalaj negativ între cheltuieli şi venituri, în sumă de 1 milion de lei.
Starea reală a lucrurilor la Regie, dar şi la alte întreprinderi municipale, rămâne un mister atât pentru presa locală, cât şi pentru consilierii din opoziţie. Și conducătorii întreprinderilor, și Primăria Orhei nu au răspuns sau au refuzat să ofere rapoartele de activitate din ultimii 3 ani.