Select your Top Menu from wp menus

Purtătorul de cuvânt al PD: Plahotniuc nu este cercetat penal în România

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat a declarat azi într-o conferință de presă că Vlad Plahotniuc nu este cercetat penal în România”.Potrivit lui Vitalie Gamurari, documentul publicat de mai multe instituții mass-media este o ordonanță mai veche de cercetare a unor fapte semnalate, dar nu o cercetare pe numele lui Plahotniuc: „Oricăruia dintre noi dacă cineva ne-ar face plângere penală mâine în România, organele de anchetă vor proceda la fel, vor declanșa urmărirea penală pentru a vedea dacă se confirmă sau nu denunţul făcut. Se verifică întâi faptele, apoi, dacă s-ar fi constatat încălcări se mergea mai departe la persoane”, a precizat Gamurari.
Purtătorul de cuvânt al PD susține că Vlad Plahotniuc, știind că se pregătesc astfel de manipulări a formulat prin intermediul avocaților solicitări către DIICOT si Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru a i se comunica dacă are vreo calitate în vreun dosar penal, iar drept răspuns acesta nu a primit informații despre vreo cauză penală pe numele său, iar conform codului de procedură penală, dacă ar fi existat o cauză în acest sens, Plahotniuc ar fi fost informat


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/purtatorul-de-cuvant-al-pd-plahotniuc-nu-este-cercetat-penal-in-romania/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19