Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție, susține că plecarea lui Ilan Șor dincolo de hotarele repubicii este un risc admisibil, iar in cazul în care acesta nu va reveni, dosarul său va fi examinat în lipsă.
Declarațiile au fost făcute pentru publicatia NewsMaker. Morari a mai spus că în cazul neîntoarcerii va avea de suferit însuși Ilan Șor, dar și judecătorul care i-a permis plecarea, dacă se va dovedi că permisiunea a fost dată în rezultatul mituirii.
Vineri, a devenit cunoscut că omul de afaceri, primarul de Orhei și președintele Partidului „Șor”, Ilan Șor, care a fost condamnat de prima instanță la 7,5 ani de închisoare în dosarul fraudării bancare, a părăsit teritoriul republicii și s-a întâlnit la Bruxelles cu unii europarlamentari.
Citiți și „Europa Liberă”, despre vizita controversată a lui Ilan Șor la Bruxelles
Publicația amintește că anul trecut și președintele Partidului „Moldova Noastră”, Grigore Petrenco, care de asemenea se afla sub control judiciar, a solicitat permisiunea instanței pentru a ieși din țară cu scopul participării la o ședință a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, chiar dacă Petrenco a prezentat instanței invitațiile semnate de către deputații din APCE și Parlamentul European