Partidele de opoziție extraparlamentare au invitat oamenii la un protest pașnic care se va desfășura mâine, 30 iulie, în centrul capitalei împotriva deciziei guvernării de a schimba sistemul electoral.
Ca de obicei, ordinea publică va fi asigurată de mai mulți ofițeri. Unul dintre aceștia este Serghei Lujan, tânăr polițist care a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook, unde a descris în detalii ceea ce va vedea mâine, dar și a spus punctul de vedere al unui polițist în contextul protestelor, care este considerat „trădător”.
„Pe 30.07.2017, duminică, o să am onoarea să mă aflu în PMAN, să văd oameni care au venit cu un suflet de speranță, însă și oameni care s-au vândut deja pentru 150 de lei. Oameni care mă vor înjosi, blestema, înjura, care vor încerca să mă convingă că sunt un trădător de patrie, de părinți, frați, dar ei nu știu că eu voi îndura tot. Și nu pentru salariul primit, și nu pentru că am ordin, ci pentru că am jurat credință patriei. Și indiferent cine e la conducere, eu o să stau acolo pentru neam, credință, pentru mama și tata, pentru fiecare copilaș care speră să aibă un viitor mai bun. Nu-mi ziceți mie că nu vă temeți de mine. NU TREBUIE SĂ VĂ TEMEȚI DE MINE. EU O SĂ FIU ACOLO PENTRU CĂ ÎN CAZ DE VIAȚA VOASTRĂ VA FI ÎN PERICOL, EU S-O DĂRUI PE A MEA. Eu tot sunt copilul, fratele, nepotul, prietenul cuiva, dar spre deosebire de voi, eu nu-mi vând onoarea”, a scris acesta.
Menționăm că, un astfel de protest a avut loc și săptămâna trecută în fața Președenției. Protestele sunt organizație în contextul în care pe data de 20 iulie curent, Parlamentul a votat legea cu privire la schimbarea sistemului electoral, în timp ce în fața Legislativului oamenii protestau.
sursa: tv8.md